
Confuzia și preocupările publice generate în jurul pandemiei COVID-19 au oferit o serie de oportunitati pentru escrocii de pe internet, care și-au scos toți așii din mânecă pentru a obține câștiguri de pe seama oamenilor – inclusiv prin roboți telefonici. Un sondaj recent realizat de compania Provision Living, care oferă servicii pentru seniori, ce a avut ca eșantion 4.038 de americani ne oferă câteva insight-uri valoroase pe această temă, scrie ESET.
„Aproape un sfert dintre respondenți au spus că au remarcat o creștere a telefoanelor primite din partea unor roboți și 1 din 5 persoane au primit un astfel de apel ce avea drept temă COVID-19”, se arată în sondaj. Cel mai frecvent, apelurile și mesajele text pretindeau să ofere tratament (22%), ajutor financiar (18%) și testare gratuită COVID-19 (18%).
În sondaj se mai arată că doi din cinci apelanți pretindeau că reprezintă Administrația de Securitate Socială (SSA), 38% dintre ei se dădeau drept oficiali ai Serviciului de Venituri Interne (IRS) și peste o treime afirmau că reprezintă companii de turism. Toate acestea par a fi niște găselnițe inteligente, întrucât pandemia a forțat o mulțime de oameni să își anuleze planurile de vacanță, pe când alții au întâmpinat dificultăți financiare.
În general, escrocheriile care implică organizația IRS sunt destul de des întâlnite; unii atacatori cibernetici încearcă să comită o fraudă de rambursare a impozitelor, prin furtul identităților altor persoane, folosind astfel de apeluri înregistrate.
Aceste apeluri cu o frecvență ridicată au avut, în cele din urmă, un efect advers asupra victimelor – peste jumătate dintre respondenți se tem acum să răspundă la apeluri de la numere necunoscute, în timp ce 46% ar fi ratat un apel important, deoarece au considerat că este vorba de un robot. Pe de altă parte, înșelătoriile i-au îndemnat pe oameni să fie mai vigilenți; aproape trei sferturi dintre respondenți, caută pe Google un număr necunoscut înainte de a-l apela înapoi.
Cum vă puteți proteja: