
De la începutul anului, Kaspersky a detectat la nivel global mai mult de 1.500 de site-uri frauduloase care vizau potențialii investitori în criptomonede sau utilizatorii interesați de miningul criptomonedelor. În această perioadă, compania a zădărnicit, de asemenea, mai mult de 70.000 de încercări ale utilizatorilor de a accesa astfel de site-uri*.
Cele mai frecvente scheme utilizate de infractorii cibernetici au inclus:
De obicei, infractorii cibernetici lansează site-uri în zone de domenii populare: .com, .net, .org, .info, precum și în zone în care achiziția de domenii este ieftină: .site, .xyz, .online, .top, .club, .live. O caracteristică distinctivă a phishing-ului și a altor tipuri de fraudă a criptomonedelor este nivelul ridicat de detalii de pe site-urile web de phishing.
De exemplu, pe paginile dedicate schimburilor de criptomonede false, datele reale, cum ar fi ratele bitcoin, sunt adesea încărcate din paginile oficiale. Atacatorii înțeleg că persoanele care investesc sau sunt interesate de acest domeniu sunt adesea mai pricepute în ceea ce privește tehnologia decât un utilizator obișnuit. Prin urmare, acești cybercrooks își perfecționează tehnicile pentru a obține date și bani de la acești oameni.
„În ultimul timp, multă lume a devenit interesată de criptomonede, iar atacatorii nu scapă ocazia de a folosi acest lucru în avantajul lor. În același timp, atât cei care doresc să investească sau să mineze criptomonedele, cât și cei care pur și simplu sunt deținătorii unor astfel de fonduri, se pot regăsi pe radarul fraudatorilor. De exemplu, una dintre schemele pe care le-am descoperit a fost următoarea: utilizatorii au primit un mesaj despre vânzarea unui vaccin exclusiv împotriva coronavirusului mai devreme decât programele oficiale de vaccinare și numai pentru cei care dețin bitcoin. Acest tip de fraudă a fost predominant întâlnită tocmai în momentul când vaccinurile au devenit disponibile. Utilizatorii mergeau pe site-ul indicat de infractor unde li se cerea să scrie o cerere pentru precomanda vaccinului. Țintele trebuiau apoi să efectueze o plată în avans în bitcoin, banii mergând în contul criminalilor cibernetici, fără ca victimele să primească ceva în schimb”, a declarat Alexey Marchenko, Head of the Content Filtering Methods Development department de la Kaspersky.
Vizitați Kaspersky Daily pentru a afla mai multe despre escrocheriile recente legate de criptomonede, cum ar fi un ICO fals, noile trucuri pe care atacatorii le folosesc pentru a face utilizatorii să creadă că ofertele lor sunt reale sau despre cum ademenesc utilizatorii Discord către un schimb fals de criptomonede.
Pentru a evita să deveniți victima criminalilor cibernetici, Kaspersky oferă următoarele recomandări utilizatorilor:
*Date bazate pe statistici anonimizate ale detectărilor efectuate de soluțiile Kaspersky din ianuarie până în iulie 2021.
De la începutul acestui an, Kaspersky a prevenit 328.239 de astfel de atacuri la nivel global.