Apropiata lansare a filmului “Batman vs Superman” aduce pe piață și variante de costume în mărime naturală ale celor doi supereroi.
Primul costum care deschide seria Hot Toys, distribuită exclusiv de Sideshow, este o armură completă a lui Batman realizată la scara de 1/1, detaliile adăugate jucăriei destinate colecționarilor fiind extrem de realiste, informează Extravaganzi, citat de business24.ro.
Costumul respectă întru totul tradiția modei din Gotham City, așa că vine cu o mască-armură în stilul Omului Liliac. Aceasta are și o pereche de ochi luminoși adăugați de creatori.
Capa neagră a lui Batman este la locul ei, iar armura protectoare a Cavalerului Negru este o replică fidelă a celei folosite în film.
Costumul-armură are o înălțime de 1,92 metri la care se adaugă un soclu care susține întreaga creație a celor de la Hot Toys, înălțimea finală a ansamblului ajungând la 2,20 metri.
Soclul are o bază luminoasă care te ajută să pui cât mai bine în valoare costumul tău de supererou.
Gadgetul se potrivește perfect într-un spațiu rezervat petrecerilor organizate cu prietenii veniți în vizită. Costumul poate fi precomandat aici.
Susține acest blog cumpărând prin linkurile afiliate, fără vreun cost suplimentar pentru tine: eMAG, evoMAG, Flanco, ASUS, Vexio, ITGalaxy, VonMag. Mulțumesc!